Tulburarea de personalitate schizoidă este un tip de tulburare de personalitate caracterizată printr-un model consistent de detașare de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare emoțională.
Persoanele cu această tulburare sunt adesea percepute ca solitare sau reci din punct de vedere emoțional și preferă, de obicei, activitățile solitare decât interacțiunea socială.
Bananayota / Pixabay
Detașarea de relațiile sociale: persoanele cu tulburarea de personalitate schizoidă tind să evite relațiile apropiate și nu caută interacțiuni sociale, chiar și cu membrii familiei. Ei sunt adesea introvertiți și pot alege activități solitare în locul celor de grup.
Expresie emoțională limitată: persoanele cu tulburarea de personalitate schizoidă prezintă de obicei o gamă limitată de emoții, în special în situații sociale.
Ei pot părea indiferenți la laude sau critici și adesea par reci din punct de vedere emoțional sau detașați.
Preferința pentru singurătate: preferă adesea să fie singuri și se pot angaja în hobby-uri sau ocupații solitare. Este posibil să le lipsească interesul de a forma relații apropiate, inclusiv relații romantice sau sexuale.
Indiferență față de normele sociale: pot fi indiferente față de normele și așteptările sociale, ceea ce duce la comportamente pe care alții le-ar putea considera neobișnuite sau excentrice. S-ar putea să nu-și dorească sau să se bucure de relații apropiate, inclusiv de a face parte dintr-o familie.
Lipsa de interes pentru activitățile sociale: nu găsesc plăcere în majoritatea activităților sociale, inclusiv în cele pe care mulți le consideră plăcute, cum ar fi petrecerile sau întrunirile. S-ar putea să aibă puțin interes să formeze prietenii sau să participe la activități de grup.
Relații strânse limitate: de obicei, au puțini, dacă nu există, prieteni apropiați sau confidenți în afara familiei lor imediate.
Chiar și în cadrul familiilor, aceștia pot menține o distanță emoțională semnificativă.
Distanțare sau răceală emoțională: par adesea distante sau reci din punct de vedere emoțional, cu puțin interes în socializare sau interacțiune cu ceilalți.
Interacțiunile lor pot fi marcate de o lipsă de căldură sau de angajament emoțional.
Cauza exactă a tulburării de personalitate schizoidă nu este bine înțeleasă, dar se crede că rezultă dintr-o combinație de factori genetici, biologici și de mediu. Un istoric familial de tulburări de personalitate, în special tulburări de personalitate schizoide sau schizotipale, poate crește riscul de a dezvolta această tulburare. Experiențele timpurii din copilărie, cum ar fi neglijența sau abuzul emoțional, ar putea juca, de asemenea, un rol.
Psihoterapie: terapia cognitiv-comportamentală (TCC) poate fi benefică, deși persoanele cu această tulburare nu caută tratament din cauza preferinței lor pentru singurătate. Terapia se poate concentra pe creșterea abilităților sociale, îmbunătățirea expresiei emoționale și abordarea oricăror probleme asociate, cum ar fi depresia sau anxietatea.
Medicamente: nu există medicamente specifice pentru această tulburare, dar antidepresive sau medicamente antianxietate pot fi prescrise dacă persoana se confruntă cu afecțiuni concomitente, cum ar fi depresia sau anxietatea.
Terapie de sprijin: terapia de susținere poate ajuta persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă să-și construiască încrederea cu un terapeut, ceea ce poate fi un proces lent din cauza reticenței lor de a forma relații. Terapia se poate concentra, de asemenea, pe a ajuta individul să găsească modalități de a funcționa eficient în medii sociale sau de lucru care necesită interacțiune cu ceilalți.
