Tulburarea de personalitate dependentă este un tip de tulburare de personalitate caracterizată printr-o nevoie omniprezentă și excesivă a persoanei de a fi îngrijită, ceea ce duce la un comportament supus, lipicios și frici de separare.
Persoanele cu această tulburare se luptă adesea cu luarea deciziilor de zi cu zi fără sfaturi din partea persoanelor din jur și reasigurări din partea altora și se pot simți neajutorate atunci când sunt singure. Această tulburare poate afecta semnificativ capacitatea cuiva de a funcționa independent în viața de zi cu zi.
geralt / Pixabay
Persoanele cu această tulburare manifestă o serie de comportamente și atitudini care reflectă nevoia lor profundă de îngrijire și sprijin din partea celorlalți.
Simptomele comune includ:
Dificultate în luarea deciziilor: încrederea în ceilalți pentru a lua chiar și decizii minore, cum ar fi ce să poarte sau să mănânce. Nevoie excesivă de reasigurare și sfaturi înainte de a lua decizii.
Dificultatea de a exprima dezacordul: frica de a pierde sprijinul sau aprobarea duce la dificultăți în exprimarea dezacordului, chiar și atunci când persoana crede că are dreptate.
Tendința de a fi de acord cu ceilalți pentru a evita conflictul, chiar și atunci când este împotriva propriilor interese.
Dificultate în a iniția proiecte sau în a face lucrurile în mod independent: lipsa de încredere în propriile abilități, ceea ce duce la incapacitatea de a începe proiecte sau sarcini fără ajutor.
Preferința ca alții să preia conducerea sau să ia decizii.
Nevoie excesivă de sprijin și reasigurare: nevoia persistentă ca ceilalți să își asume responsabilitatea pentru domenii majore ale vieții, cum ar fi finanțele, cariera sau relațiile.
Căutarea în mod constant a asigurarii și aprobarii celorlalți.
Frica de abandon și de a fi singur: frica intensă de a fi lăsat singur sau abandonat, ceea ce duce la un comportament lipicios sau de a rămâne în relații în ciuda abuzului sau a maltratării.
Dificultate în încheierea relațiilor, chiar și atunci când acestea sunt nesănătoase, din cauza fricii de a fi singur.
Necesitatea urgentă de a găsi o nouă relație atunci când una se termină: căutarea rapidă a unei noi relații atunci când se încheie pentru a evita să fie singur, indiferent dacă noua relație este potrivită.
Dificultate de a funcționa fără alții: sentimente de neputință sau anxietate când este singur, ceea ce duce la dependența de ceilalți chiar și pentru sarcinile de bază.
Lipsa încrederii în sine și teama de a lua inițiativă.
Genetica: un istoric familial de tulburări de personalitate sau alte afecțiuni de sănătate mintală poate crește riscul de a dezvolta tulburare de personalitate dependentă.
Experiențele din copilărie: parentingul supraprotector sau autoritar, traumele din copilărie sau experiențele de abandon pot contribui la dezvoltarea acestei tulburări.
Factorii culturali și sociali: unele norme culturale sau sociale care pun accentul pe ascultare, dependență sau supunere pot juca un rol în stimularea comportamentului dependent.
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC): ajută indivizii să identifice și să provoace modele de gândire și comportamente negative legate de dependență. TCC poate ajuta, de asemenea, la dezvoltarea încrederii în sine și la dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor.
Terapia comportamentală dialectică (DBT): se concentrează pe predarea strategiilor de coping și a reglării emoționale pentru a ajuta la gestionarea anxietății legate de dependență și frica de abandon.
Terapia psihodinamică: explorează conflictele emoționale subiacente și experiențele timpurii de viață care ar fi putut contribui la dezvoltarea DPD.
Medicamente: antidepresive sau medicamente anti-anxietate pot fi prescrise dacă persoana suferă de anxietate sau depresie semnificativă, deși medicamentele nu sunt, în general, tratamentul principal pentru tulburarea de personalitate dependentă.
Terapie de grup: terapia de grup poate fi benefică în oferirea de sprijin și ajutarea persoanelor să dezvolte relații mai sănătoase și abilități de comunicare.