Se concentrează pe bunătatea inerentă a oamenilor, potențialul de creștere personală și importanța liberului arbitru și a experienței individuale. Aceste teorii subliniază experiența unică, subiectivă a individului și cred că oamenii sunt motivați de dorința de autoactualizare și împlinire.
Psihologia umanistă a apărut ca o reacție la viziunile deterministe ale behaviorismului și psihanalizei, oferind o viziune mai pozitivă și holistică asupra naturii umane.
Ali Naderi / Pexels
Ierarhia nevoilor lui Maslow (Abraham Maslow): teoria lui Maslow este un model motivațional care sugerează că comportamentul uman este condus de o ierarhie a nevoilor. El credea că oamenii sunt motivați să-și îndeplinească nevoile de bază înainte de a-și putea urmări nevoile psihologice și de autoîmplinire de nivel superior.
Teoria centrată pe persoană (Carl Rogers): Carl Rogers, o figură de frunte în psihologia umanistă, a dezvoltat terapia centrată pe persoană (sau centrată pe client). Teoria sa subliniază importanța conceptului de sine și a relației terapeutice în creșterea personală. Rogers credea că oamenii au o tendință inerentă spre creștere și autoactualizare, dar acest lucru poate fi împiedicat de conceptele negative despre sine și presiunile externe.
Psihologia existențială (Rollo May și Viktor Frankl): se concentrează pe condiția umană, subliniind experiența individului de sens, libertate și responsabilitate. Explorează teme precum inevitabilitatea morții, căutarea sensului și anxietatea existenței umane. Psihologia existențială încurajează oamenii să se confrunte cu aceste provocări și să trăiască în mod autentic.
Psihologia pozitivă (Martin Seligman): deși nu este o teorie umanistă tradițională, este strâns aliniată cu principiile umaniste. Dezvoltată de Martin Seligman, psihologia pozitivă se concentrează pe studierea și promovarea factorilor care contribuie la fericirea, bunăstarea și înflorirea umană. Subliniază punctele forte, virtuțile și experiențele pozitive.