Carl Rogers, o figură de frunte în psihologia umanistă, a dezvoltat terapia centrată pe persoană (sau centrată pe client). Teoria sa subliniază importanța conceptului de sine și a relației terapeutice în creșterea personală. Rogers credea că oamenii au o tendință inerentă spre creștere și autoactualizare, dar acest lucru poate fi împiedicat de conceptele negative despre sine și presiunile externe.
Pexels / Pixabay
Conceptul de sine: modul în care indivizii se percep pe ei înșiși, inclusiv gândurile, sentimentele și convingerile lor despre cine sunt. Un concept de sine sănătos se aliniază cu adevăratul sine.
Condiții de valoare: condiții externe impuse de alții (cum ar fi părinții, profesorii sau societatea) care determină valoarea unei persoane. Când oamenii acționează pentru a îndeplini aceste condiții, ei pot pierde legătura cu adevăratul lor sine.
Apreciere pozitivă necondiționată: o componentă cheie a terapiei lui Rogers, în care terapeutul oferă clientului acceptare și sprijin necondiționat, fără judecăți. Acest mediu permite clientului să-și exploreze gândurile și sentimentele fără teamă de judecată.
Congruență: alinierea dintre conceptul de sine al unei persoane și experiențele sale reale. Când există congruență, persoana este autentică și în armonie cu ea însăși. Incongruența duce la conflicte interne și suferință psihologică.
Tendința de actualizare: impulsul înnăscut al tuturor oamenilor de a crește, dezvolta și împlini potențialul lor. Rogers credea că aceasta era principala forță motivatoare în comportamentul uman.
Se concentrează pe bunătatea inerentă a oamenilor, potențialul de creștere personală și importanța liberului arbitru și a experienței individuale. Aceste teorii subliniază experiența unică, subiectivă a individului și cred că oamenii sunt motivați de dorința de autoactualizare și împlinire.
