Această teorie explorează modul în care oamenii explică cauzele comportamentului, atât ale lor, cât și ale altora. Se concentrează asupra modului în care indivizii atribuie acțiunile unor factori interni (personali) sau externi (situaționali).
Pixabay
Atribuire internă: atribuirea cauzei comportamentului unor factori personali, cum ar fi personalitatea, efortul sau capacitatea (de exemplu, „M-am descurcat bine la test pentru că sunt inteligent”).
Atribuire externă: atribuirea cauzei comportamentului unor factori externi, cum ar fi norocul, dificultatea sarcinii sau mediul înconjurător (de exemplu, „Am picat testul pentru că a fost nedrept”).
Eroare fundamentală de atribuire: tendința de a sublinia factorii interni atunci când se explică comportamentul altora, subestimând în același timp factorii situaționali.
Exemplu: dacă cineva te întrerupe în trafic, ai putea crede că este o persoană nepoliticos (atribuire internă) fără a lua în considerare factorii externi, cum ar fi întârzierea pentru o urgență.
Se concentrează pe procesele mentale interne implicate în modul în care oamenii percep, gândesc, învață și își amintesc. Aceste teorii subliniază importanța funcțiilor cognitive, cum ar fi raționamentul, rezolvarea problemelor, atenția și memoria și modul în care acestea influențează comportamentul.