Dependența de halucinogene, cunoscută și sub denumirea de tulburare de utilizare a halucinogenului, implică utilizarea problematică a substanțelor halucinogene, în ciuda consecințelor negative semnificative.
Halucinogenele sunt o clasă diversă de medicamente care modifică percepția, starea de spirit și diferite procese cognitive, ducând la experiențe precum halucinații, percepții senzoriale alterate și modificări ale modelelor de gândire. Halucinogenele obișnuite includ LSD (dietilamida acidului lisergic), psilocibina (ciuperci magice), PCP (fenciclidină), ketamina și halucinogene sintetice precum canabinoizii sintetici și amfetaminele halucinogene.
Freepik
Halucinogenele pot fi clasificate în mai multe tipuri în funcție de efectele și structurile lor chimice:
1. Halucinogene clasice
• LSD: cunoscut pentru efectele sale psihologice puternice, inclusiv halucinațiile vizuale și gândirea alterată
• Psilocibina: provoacă modificări ale percepției și dispoziției
• Mescalina: induce distorsiuni vizuale și senzoriale
• DMT (dimetiltriptamina): un halucinogen puternic care produce experiențe intense, dar de scurtă durată
2. Halucinogene disociative
• PCP: provoacă sentimente de detașare de mediu și de sine
• Ketamina: induce și efecte disociative și halucinogene
• DXM (Dextrometorfan): poate produce efecte disociative la doze mari
3. Halucinogene sintetice
• Canabinoizi sintetici: adesea comercializați ca „Mirodenii” sau „K2”, aceștia pot provoca efecte psihologice severe
• Amfetamine halucinogene: cum ar fi MDMA (cunoscut în mod obișnuit ca ecstasy), are atât proprietăți stimulatoare, cât și halucinogene
• Utilizarea unor cantități mai mari sau pentru perioade mai lungi decât cele prevăzute
• Dorință persistentă sau eforturi nereușite de a reduce sau controla utilizarea
• Timp semnificativ petrecut în activitățile necesare pentru a obține, utiliza sau recupera din utilizare
• Pofta sau dorința puternică de a folosi substanța
• Utilizare recurentă care duce la neîndeplinirea obligațiilor majore ale rolului (de exemplu, serviciu, școală)
• Utilizare continuă în ciuda problemelor sociale sau interpersonale
• Activități sociale, ocupaționale sau recreative importante renunțate sau reduse
• Utilizare recurentă în situații periculoase din punct de vedere fizic (de exemplu, conducere sub influență)
• Utilizare în ciuda cunoștințelor de a avea o problemă fizică sau psihologică persistentă sau recurentă
• Toleranță: creștere marcată a dozei necesare pentru a obține efectul
• Sevraj: deși nu este tipic pentru halucinogenele clasice, unii utilizatori pot experimenta disconfort la oprirea utilizării
• Predispoziție genetică: istoricul familial de tulburări legate de consumul de substanțe poate crește riscul
• Tulburări de sănătate mintală: afecțiuni precum depresia, anxietatea sau schizofrenia pot conduce la consum
• Utilizare timpurie: inițierea utilizării la o vârstă fragedă poate crește riscul de a dezvolta dependență
• Factori de mediu: disponibilitatea halucinogenelor, presiunea colegilor și acceptarea culturală
• Trăsături de personalitate: comportamente ridicate de căutare a noutății, impulsivitate și senzații
• Frecvența și contextul de utilizare: utilizare regulată, în special în medii stresante sau nesupravegheate
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC): ajută indivizii să identifice și să schimbe modelele de gândire și comportamentele legate de consumul de droguri.
Terapia de îmbunătățire a motivației (MET): îmbunătățește motivația de a se schimba și de a se angaja în tratament.
Managementul situațiilor neprevăzute: oferă recompense tangibile pentru menținerea sobrietății și participarea la sesiuni de terapie.
Intervenții psihosociale:
Terapia de grup - facilitează sprijinul din partea colegilor care trec prin experiențe similare.
Terapia familială - implică membrii familiei pentru a îmbunătăți sistemele de comunicare și sprijin.
Medicamente: în prezent, nu există medicamente aprobate de FDA special pentru dependența de halucinogen. Cu toate acestea, medicamentele pot fi utilizate pentru a trata tulburările de sănătate mintală concomitente (de exemplu, antidepresive, antipsihotice).
Grupuri de suport: programe în 12 pași, pot oferi sprijin de la egal la egal, deși grupurile specifice pentru halucinogene sunt mai puțin frecvente.
Recuperarea pacientului internat și ambulatoriu:
Programe pentru pacienți internați - oferiți un mediu structurat, fără medicamente, cu asistență 24/7.
Programe în ambulatoriu - permite persoanelor să primească tratament în timp ce își păstrează responsabilitățile zilnice.
Strategii de reducere a riscurilor:
Educație privind utilizarea în siguranță - minimizarea riscurilor dacă nu sunteți gata să renunțați.
Monitorizare și asistență - înregistrări regulate și asistență pentru a preveni escaladarea.