Închide ochii și imaginează-ți o floare. Îi vezi culoarea, forma petalelor, poate chiar picăturile de rouă pe margine?
Pentru majoritatea oamenilor, această imagine apare aproape automat. Este clară, uneori colorată, alteori vagă, dar prezentă. Totuși, există persoane care, oricât ar încerca, nu pot vizualiza nimic. Mintea lor rămâne întunecată, deși știu perfect cum arată o floare. Această particularitate poartă numele de afantazie.
Josch13 / Pixabay
Afantazia este incapacitatea de a forma imagini vizuale în minte. Termenul a fost introdus în 2015 de neurologul britanic Adam Zeman de la University of Exeter, după ce un pacient i-a spus că își poate aminti faptele despre o persoană, dar nu chipul acesteia. Studiile arată că aproximativ 2-3% din populație are această trăsătură cognitivă. Ei pot descrie locuri, persoane sau obiecte, dar nu le pot vizualiza intern. Mintea lor gândește conceptual, fără un ecran interior.
Pentru cei cu afantazie, a-ți imagina nu înseamnă a „vedea”. Ei știu, înțeleg, dar nu percep vizual. Dacă li se cere să-și imagineze o plajă, pot spune că există nisip, mare și soare, însă nu pot „vedea” scena. Este o cunoaștere fără imagine, o conștientizare pur mentală.
Cercetările de neuroimagistică arată că, atunci când oamenii obișnuiți vizualizează ceva, se activează zonele creierului responsabile de percepția vizuală, în special în lobul occipital. La persoanele cu afantazie, aceste regiuni rămân inactive, iar creierul folosește alte rețele, mai ales cele implicate în limbaj și raționament abstract. Cu alte cuvinte, în loc să „vadă”, acești oameni „gândesc” imaginea.
Afantazia nu afectează inteligența și nici creativitatea. Dimpotrivă, multe persoane cu afantazie excelează în domenii care cer logică, analiză și structură, cum ar fi matematica, științele exacte sau programarea. Lipsa imaginilor nu înseamnă lipsă de imaginație, ci o altă formă a acesteia.
Afantazia influențează modul în care oamenii își amintesc trecutul. Mulți spun că își amintesc evenimentele ca pe o listă de fapte, nu ca pe o scenă vie. Nu pot „vedea” ziua absolvirii sau chipul unui prieten, dar pot spune exact ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, pot retrăi emoțiile legate de moment.
Aceasta este una dintre marile revelații ale studiului afantaziei: emoțiile nu au nevoie de imagini pentru a fi reale. O persoană cu afantazie poate plânge amintindu-și o pierdere sau se poate bucura reamintind un moment fericit, chiar dacă nu „vede” acele scene în minte.
Unii oameni cu afantazie visează normal, alții au vise rare sau lipsite de imagini. Unii spun că visele lor seamănă mai mult cu gânduri sau narațiuni abstracte decât cu filme interioare. Aceasta sugerează că visarea și imaginația conștientă pot implica procese diferite ale creierului.
De cele mai multe ori, oamenii descoperă că au afantazie întâmplător. Într-o conversație, când cineva spune „vizualizează un măr roșu”, ei realizează că nu pot face asta. Mulți cred că expresia „a vedea cu ochiul minții” este doar o metaforă, până când află că alții chiar pot vedea imagini interne.
Această descoperire poate fi surprinzătoare, uneori chiar emoționantă. Oamenii cu afantazie își dau seama că mintea lor funcționează diferit, dar nu mai puțin eficient. De fapt, mulți descriu această experiență ca pe o formă de claritate: gândurile lor sunt mai ordonate, iar emoțiile mai curate, neîncurcate de vizualizare.
Afantazia ne arată cât de variate sunt modurile în care mintea umană procesează realitatea. Unii oameni gândesc în imagini, alții în cuvinte, alții în concepte sau emoții. Nu există o formă „superioară” de gândire, ci doar diferențe funcționale.
Această diversitate cognitivă este esențială pentru înțelegerea creativității. În timp ce un artist vizual își imaginează o scenă înainte de a o picta, o persoană cu afantazie poate concepe o idee sau o structură logică fără imaginea concretă. Ambele procese duc la creație, doar prin căi diferite.
Afantazia nu este o boală și nu necesită tratament. Este o variație a experienței umane, la fel ca sinestezia sau gândirea predominant verbală. Totuși, conștientizarea ei este importantă pentru psihologie, educație și artă, pentru că ne amintește că nu toți oamenii „văd” lumea în același fel.
Într-un sistem educațional bazat pe imagini, vizualizări și metafore vizuale, elevii sau studenții cu afantazie pot fi neînțeleși. În loc să li se ceară „imaginează-ți o scenă”, este mai eficient să li se spună „gândește-te la cum ai descrie scena” sau „explică ce știi despre ea”.
Afantazia este o dovadă a felului în care mintea umană se adaptează și creează sens chiar și în absența imaginilor. Ea ne arată că imaginația nu înseamnă neapărat a vedea, ci a înțelege, a simți și a construi idei.
Oamenii care nu pot vizualiza mental nu trăiesc o lume mai săracă, ci una diferită, mai abstractă, poate mai curată în gânduri. Iar această diversitate cognitivă este o parte esențială a ceea ce înseamnă să fii om.
În cele din urmă, afantazia nu vorbește despre absența imaginației, ci despre modul diferit în care mintea noastră dă formă realității.