Anxietatea de separare este o afecțiune psihologică caracterizată prin frică sau anxietate excesivă de a fi separat de figurile atașamentului, de obicei părinții sau îngrijitorii.
Deși este obișnuit că copiii mici să experimenteze un anumit nivel de anxietate de separare, în special între vârsta de 6 luni și 3 ani, anxietatea de separare depășește ceea ce este considerat tipic. Poate apărea la copii, adolescenți și chiar adulți, deși este mai frecvent diagnosticată la copii.
engin akyurt / Unsplash
• Distres excesiv: anxietate sau suferință extremă atunci când anticipați sau experimentați separarea de casă sau de cei dragi
• Vă faceți griji cu privire la afectarea figurilor atașamentului: teamă constantă că se va întâmpla ceva rău figurii de atașament (de exemplu, îmbolnăvirea, accidentul)
• Reticența de a fi singur: rezistență puternică la a fi singur acasă sau în situațiile în care figura de atașament nu este prezentă
• Coșmaruri despre separare: vise urâte frecvente care implică teme de separare
• Simptome fizice: dureri de cap, dureri de stomac, greață sau alte plângeri fizice când se anticipează sau are loc separarea
• Evitarea activităților: refuzul de a merge la școală, evenimente sociale sau chiar petreceri de pijama din cauza fricii de a fi separat de figurile de atașament
Te ajut să înțelegi ce te blochează și să creezi progres clar și stabil în viața ta, pas cu pas. Te invit într‑un spațiu sigur, unde nu ești judecat, ci însoțit în propriul tău proces de transformare.
Stabilește o conversațieGenetica: istoricul familial de tulburări de anxietate poate crește riscul.
Temperamentul: copiii cu temperament natural anxios sau timid pot fi mai predispuși.
Evenimentele traumatice: pierderea unei persoane dragi, o schimbare majoră, cum ar fi mutarea sau experimentarea unei situații stresante (de exemplu, divorțul) pot declanșa tulburarea.
Parenting supra-protector: stilurile de parenting excesiv de protectoare pot contribui la dezvoltarea anxietății de separare.
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC): TCC îi ajută pe indivizi să identifice și să schimbe modelele de gândire negative legate de separare.
Terapia prin expunere: expunerea treptată și controlată la situații de separare poate ajuta la reducerea anxietății în timp.
Terapia de familie: această abordare implică lucrul cu familia pentru a schimba dinamica ce poate contribui la anxietate.
Medicamente: în unele cazuri, pot fi prescrise antidepresive sau medicamente anti-anxietate, mai ales când terapia singură este insuficientă.
Tehnici de relaxare: tehnici precum respirația profundă, atenția și meditația pot ajuta la gestionarea simptomelor de anxietate.